Mituri despre femei și frică: ce credem, ce știm, de ce contează

Există fraze pe care le-am auzit cu toții. La masă, la serviciu, la televizor, în comentariile de pe internet. Fraze rostite cu convingere, uneori chiar cu bunăvoință. Fraze care sună familiar pentru că le-am auzit de atât de multe ori, încât au ajuns să pară adevărate:

„Era prea emoțională." „A provocat-o." „De ce nu a plecat, dacă era atât de rău?"

Acestea nu sunt simple opinii. Sunt mituri. Și miturile despre femei nu sunt inofensive, ele întrețin frica, blochează ajutorul și lasă violența să continue în tăcere. Și asta nu doar în România.

„Femeile sunt prea emoționale"

Este probabil cel mai vechi și cel mai răspândit mit despre femei. Ideea că emoțiile feminine sunt excesive, iraționale, nesigure  și că, prin urmare, percepțiile și reacțiile femeilor nu pot fi luate în serios.

În context de abuz, acest mit devine periculos: femeia care descrie ce i se întâmplă este „exagerată", „dramatică", „instabilă". Agresorul, în schimb, apare calm, rațional, credibil.

Barometrul Violenței de Gen realizat de Centrul FILIA arată că există în continuare un grad mare de acceptare a anumitor forme de violență împotriva femeilor în România: 1 din 4 respondenți consideră acceptabil ca bărbatul să nu-și lase partenera să-și folosească banii cum dorește, iar 1 din 4 acceptă ideea că o femeie nu poate ieși în oraș neînsoțită de partener. Aceste cifre nu descriu excese emoționale feminine, descriu mecanisme de control normalizate social.

Emoțiile nu sunt un defect. Ele sunt răspunsuri la situații reale. Iar o femeie care reacționează la o situație de abuz nu este „prea emoțională", este umană.

„A provocat-o"

Poate cel mai dăunător mit din tot spectrul, pentru că mută responsabilitatea de la agresor la victimă. Îmbrăcămintea, comportamentul, tonul vocii, ora la care s-a întors acasă, orice poate deveni „provocare" în această logică.

Datele din România spun clar cât de adânc înrădăcinat este acest mit. Conform Centrului FILIA, o parte semnificativă a populației consideră acceptabil ca o femeie îmbrăcată provocator să fie violată. Iar acest lucru arată că mitul „provocării" nu este o opinie marginală, ci o atitudine cu acoperire socială reală.

Europa confirmă amploarea problemei. Conform raportului Comisiei Europene din 2023, una din trei femei din Uniunea Europeană s-a confruntat cu violență fizică sau sexuală cel puțin o dată în viață. În timp ce FRA raportează că 11% dintre femeile din UE au suferit violență sexuală și una din cinci femei a experimentat violență domestică, conform estimărilor Eurostat, rapoartelor GREVIO și analizelor EIGE.

Acestea nu sunt statistici marginale, sunt cifre care descriu experiența cotidiană a milioane de femei europene.

Nicio îmbrăcăminte, nicio atitudine, niciun comportament nu justifică violența. Niciodată.

„De ce nu a plecat dacă era atât de rău?"

Întrebarea aceasta pare rezonabilă la prima vedere. Dar ascunde o neînțelegere fundamentală a mecanismelor abuzului.

Plecarea nu este un act simplu. Este adesea cel mai periculos moment dintr-o relație abuzivă, deoarece, de multe ori, riscul de violență extremă crește semnificativ în momentul separării. La asta se adaugă dependența financiară, izolarea socială indusă de agresor, frica pentru copii, rușinea, și - poate cel mai important - speranța că lucrurile se vor schimba.

Conform datelor Centrului FILIA din 2024, multe dintre femeile din România cunosc cel puțin o persoană care a întreținut relații sexuale fără consimțământ. Aceasta este amploarea unui fenomen care se petrece în proximitatea noastră și care rămâne în tăcere tocmai pentru că întrebări ca „de ce nu a plecat?" descurajează victimele să vorbească.

Un alt mit înrudit susține că violența sexuală înseamnă neapărat forță fizică. O cercetare FRA și EIGE arată că violența sexuală este caracterizată mai degrabă prin absența consimțământului liber acordat, nu prin forță fizică. Femeile sunt mai predispuse să fie violate prin coerciție sau incapacitate de a refuza, decât prin forță fizică explicită. Dacă nu există „luptă", nu înseamnă că nu există abuz.

Răspunsul corect la această întrebare nu este „de ce nu a plecat ea?", ci „de ce nu s-a oprit el?"

„Violența domestică se întâmplă în familiile sărace sau needucate"

Este un mit confortabil pentru că ne scoate pe noi din ecuație. Dacă violența e o problemă a „altora", nu trebuie să o privim prea de aproape.

Realitatea este că violența de gen traversează toate straturile sociale, toate nivelurile de educație și toate mediile de rezidență. Barometrul Violenței de Gen din România arată că violența de gen este prezentă atât în mediul urban, cât și în mediul rural, iar diferențele țin mai mult de tipurile de violență și de accesul la resurse, nu de existența fenomenului.

Iar violența nu este întotdeauna vizibilă. Conform cercetărilor FRA și EIGE, femeile participante au experimentat violență psihologică din partea partenerului (umilire, gelozie, intimidare sau comportamente de control). Violența economică și psihologică fiind comune, dar mai puțin vizibile și adesea trecute cu vederea de instituții. 

Controlul financiar (a nu lăsa femeia să-și folosească proprii bani, a o face dependentă economic) este o formă de violență cu efecte devastatoare, dar care nu lasă urme fizice vizibile. Și tocmai de aceea este cel mai greu de recunoscut.

„Dacă ar fi fost cu adevărat în pericol, autoritățile ar fi ajutat-o"

Acest mit ignoră o realitate documentată atât în România, cât și la nivel european.

În 2024, 78% dintre cauzele de viol soluționate la nivelul parchetelor din România au fost soluționate prin clasare. O cifră care spune multe despre distanța dintre experiența victimei și răspunsul instituțional.

Când sistemul eșuează sau pare inaccesibil, femeile rămân singure cu frica lor, fără instrumente, fără informații, fără o comunitate care să le sprijine. Amploarea violenței neraportate arată că bariera nu este la victimă, ci la răspunsul instituțional.

De ce contează să vorbim despre aceste mituri

Miturile nu sunt simple idei greșite. Ele au funcții sociale concrete: normalizează comportamentele abuzive, descurajează victimele să vorbească și distribuie responsabilitatea în direcția greșită.

Schimbarea reală vine din două direcții simultan și avem nevoie de amândouă:

• Legile clare, instituțiile responsive și sistemele de protecție accesibile, care sunt esențiale;

• Dar la fel de esențială este educația: să știm să recunoaștem un mit când îl auzim, să știm ce să răspundem, să știm că frica pe care o simțim nu este un semn că suntem slabe, ci că suntem raționale în fața unui pericol real.

Și să ne amintim că informația potrivită, ajunsă la momentul potrivit, poate schimba o viață.

***

Pe 16 mai 2026, Her Space Festival Romania organizează Fearless - o ediție specială dedicată prevenirii violenței de gen și women empowerment prin educație, la Mindspace Victoriei din București.

Bilete sunt disponibile aici.

***

Sursele acestui articol:

Centrul FILIA (Barometrul Violenței de Gen, 2022,) Agenția pentru Drepturi Fundamentale a UE (FRA), ANES, Institutul European pentru Egalitatea de Gen (EIGE), Comisia Europeană și Flash Eurobarometer, noiembrie 2024.