Cum educăm băieții pentru o cultură fără violență

Când vorbim despre prevenirea violenței de gen, conversația se îndreaptă aproape întotdeauna spre femei. Cum să se protejeze, cum să recunoască semnele, cum să ceară ajutor. Toate acestea sunt necesare și importante.

Dar există o jumătate a conversației pe care o ratăm sistematic: cum creștem băieți care nu devin agresori. Nu pentru că băieții sunt prin definiție periculoși, ci pentru că violența nu apare din neant, ea se învață. Și dacă se poate învăța, se poate și dezvăța. Sau altfel spus: se poate preveni, de la bun început.

"Dacă îl distruge pe un băiat de 12 ani să fie numit fată, ce îi învățăm atunci despre fete?" (Tony Porter, autor, educator, activist justiție socială)

Așa cum spune activistul Tony Porter, „Dacă îl distruge pe un băiat de 12 ani să fie numit fată, ce îi învățăm atunci despre fete?” O întrebare care ar trebui să ne urmărească pe toți. Pentru că în spatele ei se află un adevăr simplu: băieții cresc într-o cultură care le spune ce să nu fie, nu cine pot deveni.

Cifrele care vorbesc

Conform unui studiu Salvați Copiii, 63% dintre copii afirmă că sunt bătuți acasă de către părinți. Dacă adăugăm și numărul extrem de mare al cazurilor raportate de violență domestică, rezultă un tablou absolut îngrijorător.

Cifrele acestea nu descriu doar suferința victimelor. Ele descriu și mediul în care cresc viitorii adulți. Copiii care cresc într-un mediu marcat de violență domestică pot dezvolta probleme emoționale și mentale (anxietate, depresie, sentiment de culpabilitate), dar și probleme de comportament: agresivitate, pasivitate, deficit de atenție.

Cu alte cuvinte: violența se transmite. Nu genetic, ci prin modele, prin normalizare și prin absența alternativei.

Ce înseamnă, de fapt, cum educăm băieții

Există o confuzie frecventă în această conversație. Când spunem „hai să educăm băieții altfel”, mulți înțeleg că vrem să îi facem mai puțin bărbați, să le luăm ceva din personalitate. De fapt, este exact invers.

Specialiștii spun că programele non-formale (atelierele interactive, teatrul sau cluburile de discuții despre masculinitate pozitivă) pot oferi elevilor spații sigure și creative pentru explorarea subiectelor legate de relații, limite, empatie și ce înseamnă, de fapt, masculinitatea.

Un băiat care știe să numească ce simte nu este mai puțin bărbat. Este mai liber.

"Îi creștem pe băieți împotriva naturii lor, valorizând doar independența și stoicismul, nu și sensibilitatea emoțională. Iar această ruptură devine, în timp, o criză de conexiune." (Niobe Way, psiholog)

Ce spune cercetarea internațională

O meta-analiză publicată în BMC Public Health în noiembrie 2025, bazată pe 53 de studii din perioada 2000–2023, confirmă că intervențiile educaționale bazate pe școală și comunitate pot reduce eficient perpetuarea violenței de gen în rândul băieților și tinerilor.

Cercetătorii identifică patru strategii cu efect dovedit: dezvoltarea empatiei, înțelegerea consimțământului, diminuarea tendinței de a avea comportamentul de spectator pasiv și reimaginarea masculinității.

Trei lucruri pe care le putem face diferit acasă și în școală

1. Permitem băieților să simtă

O formulare precum „băieții nu plâng” este una dintre cele mai dăunătoare moșteniri culturale. Un băiat care nu are voie să simtă tristețe sau frică nu dispare de emoțiile respective, din contră, le reprimă.

A fi bărbat înseamnă să fii suficient de puternic ca să fii empatic. (James Van Der Beek, actor)

A spune unui băiat „e în regulă să fii trist” nu îl feminizează, îl umanizează.

2. Vorbim explicit despre limite (ale lui și ale celorlalți)

Consimțământul nu este un concept abstract. Se poate preda de la vârste foarte mici, concret și prietenos.

Tony Porter explică faptul că băieții sunt adesea socializați să vadă fetele ca „mai puțin decât”, ceea ce „pune bazele violenței și discriminării”. De aceea, discuțiile despre limite nu sunt un moft, ci fundația unei societăți sănătoase.

3. Modelăm comportamentul pe care vrem să îl vedem

Băieții nu învață din ceea ce le spunem, dar învață din ceea ce văd.

Ziauddin Yousafzai, tatăl Malalei (activista pakistaneză care luptă pentru dreptul fetelor la educație și cea mai tânără laureată a Premiului Nobel pentru Pace), spunea: „Copiii mei mă văd gătind, curățând casa… sarcini văzute prea des ca fiind ale femeilor.” Iar asta schimbă totul. Pentru că un băiat care vede un bărbat asumând responsabilitate în mod egal înțelege că respectul nu este negociabil.

De ce este și problema noastră, a femeilor

Ar putea părea că educarea băieților este treaba altcuiva. A taților, a școlii, a statului.

Dar femeile (mame, bunici, profesoare, mătușe, prietene, partenere) sunt primele care pot schimba ceva în modul în care băieții înțeleg lumea. Ca mamă de băiat, întrebarea „cum să ne creștem băieții ca să nu ajungă agresori?” nu este retorică.

Prevenirea violenței de gen nu este un proiect feminist cu adresă exclusiv feminină. Este un proiect uman, care începe în casele noastre, în clasele noastre, în conversațiile noastre de zi cu zi.

Băieții de azi sunt bărbații de mâine. Ce îi învățăm acum contează mai mult decât orice lege.

***

Pe 16 mai 2026, Her Space Festival Romania organizează Fearless - o ediție specială dedicată prevenirii violenței de gen și women empowerment prin educație, la Mindspace Victoriei din București.

Bilete sunt disponibile aici.