INTERVIU: Simona Mihaiu, cercetător științific, „Violența de gen nu începe neapărat prin agresiune fizică, ci prin manifestări discrete de intimidare și dominare”

Simona Mihaiu este cercetător științific la Institutul de Cercetare a Calității Vieții (Academia Română) și una dintre vocile științifice cele mai clare din România pe tema violenței de gen.

În interviul nostru, Simona explică cum se construiește violența, de ce rămâne nevăzută și ce ar trebui schimbat în intervențiile instituționale pentru a opri escaladarea ei. Pornind de la aceste observații, ne dezvăluie de ce controlul coercitiv și abuzul non‑fizic sunt predictori esențiali ai cazurilor grave, cum trauma limitează capacitatea victimelor de a acționa și ce efecte are expunerea la violență asupra copiilor. Simona vorbește, de asemenea, despre utilitatea termenului de femicid și despre lacunele legislative rămase după adoptarea unor reglementări noi.

Dacă vrei să înțelegi semnele timpurii ale violenței de gen, barierele reale în calea accesului la ajutor și pașii concreți pe care instituțiile și comunitățile îi pot face pentru prevenție, acest interviu oferă atât context teoretic, cât și recomandări practice.

Simona Mihaiu, Cercetător științific, Institutul de Cercetare a Calității Vieții - Academia Română (sursa foto: Arhiva personală)

HER SPACE FESTIVAL ROMANIA: Mii de cazuri de violență domestică sunt raportate anual în România, iar tendința este de creștere. Ce credeti că se face greșit în prevenție și intervenție, încât numărul, deja foarte ridicat, continuă să crească?

Simona Mihaiu: O problemă majoră este abordarea fragmentată a violenței domestice, care ignoră natura sa evolutivă. Această perspectivă limitează înțelegerea reală a fenomenului social și face ca intervențiile să fie, de cele mai multe ori, reactive, nu preventive.

În realitate, cel mai frecvent, violența nu apare dintr-odată; ea se construiește treptat, ca un sistem de dominare care evoluează de la manipulare și izolare până la agresiune fizică. Aceste mecanisme, în special controlul coercitiv și dinamica relațională, sunt încă insuficient integrate în practică, ceea ce îngreunează identificarea cazurilor cu risc ridicat. Un element important este faptul că astfel de comportamente nu sunt recunoscute ca forme de risc, deși ele configurează un model de supunere care limitează progresiv libertatea victimei.

Totodată, lipsește o abordare centrată pe traumă. Expunerea repetată la violență are efecte cumulative, care afectează capacitatea victimei de a reacționa, de a lua decizii și de a ieși din relație. De aceea, reacțiile victimelor trebuie înțelese prin prisma traumei, nu judecate în termeni de voință sau responsabilitate. A rămâne, deseori, nu este o alegere, ci o consecință a traumei.

La toate acestea se adaugă subraportarea masivă, determinată de teamă, stigmatizare sau dependență, dar și lipsa coordonării între instituții. În consecință, violența domestică rămâne în mare parte nevăzută și insuficient gestionată la nivelul serviciilor de sprijin.

În condițiile menționate, intervențiile sunt de multe ori neintegrate și au loc tardiv, când violența a escaladat deja.

HER SPACE FESTIVAL ROMANIA: Din experiența și cercetările dvs, cum începe, de fapt, violența de gen și de ce nu este vizibilă la început?

Simona Mihaiu: Violența de gen nu începe neapărat prin agresiune fizică, ci prin manifestări discrete de intimidare și dominare, precum gelozie excesivă, monitorizare, restricționarea relațiilor sociale sau critici constante. În anumite cazuri, acestea sunt normalizate cultural și pot fi interpretate greșit ca forme de grijă sau atașament, ceea ce le face dificil de recunoscut.

Conceptul de control coercitiv este esențial pentru înțelegerea procesului psihosocial. Violența este frecvent interpretată ca o pierdere a controlului, însă, în fapt, reprezintă o strategie de dominare. Prin acest tipar, agresorul limitează autonomia victimei și îi restructurează treptat viața de zi cu zi. Practic, viața victimei ajunge să fie „micro-reglată”: timpul, relațiile și mișcările sunt controlate, ceea ce face ca abuzul să devină greu de identificat. Vizibilitatea scăzută se explică tocmai prin faptul că respectivele conduite se dezvoltă gradual și devin parte din rutină, nefiind percepute ca abuz nici de victimă, nici de cei din jur. În plus, agresorii folosesc strategii de manipulare, minimizare, negare sau inversarea vinovăției, care creează confuzie și mențin relația.

Din studiile mele, inclusiv din analiza cazurilor severe, practicile de dominare sunt aproape întotdeauna prezente înaintea violenței fizice, dar rămân invizibile pentru că sunt susținute de convențiile sociale și lipsesc instrumente adecvate de evaluare. În prezent, tehnologia amplifică astfel de strategii de supraveghere și constrângere, transformând violența într-un fenomen continuu, mai dificil de evitat și de documentat.

HER SPACE FESTIVAL ROMANIA: Cum afectează violența de gen copiii și ce rol joacă trauma transgenerațională în perpetuarea modelelor relaționale?

Simona Mihaiu: Violența domestică are efecte profunde asupra copiilor, chiar și atunci când nu sunt victime directe. Expunerea la un mediu în care predomină controlul, frica și presiunea este asociată cu anxietate, depresie, dificultăți de atașament, probleme comportamentale și afectarea dezvoltării cognitive și sociale.

În același timp, copiii pot fi izolați social și privați de interacțiuni sănătoase, ceea ce contribuie la internalizarea unor modele relaționale disfuncționale. Un element central este transmiterea transgenerațională a violenței: copiii învață prin observație și pot reproduce, la maturitate, modele bazate pe control și agresiune. Acest fenomen nu este doar unul de imitație, ci reflectă efecte cumulative ale traumei și ale mediului relațional în care copiii cresc și se dezvoltă. Experiența repetată a violenței poate influența modul în care sunt înțelese relațiile, conflictele și rolurile de gen.

Totuși, trebuie subliniat faptul că transmiterea transgenerațională nu este deterministă. Nu vorbim despre un destin inevitabil, ci despre influența mai multor factori, precum durata expunerii, contextul social, calitatea relațiilor ulterioare și intervențiile externe. Prin urmare, intervențiile timpurii pot avea un rol esențial în întreruperea acestui ciclu și în construirea unor dinamici relaționale sănătoase.

HER SPACE FESTIVAL ROMANIA: Ce limite culturale și instituționale împiedică victimele să ceară ajutor și cum pot fi acestea depășite?

Simona Mihaiu: Unul dintre cele mai importante obstacole este chiar natura violenței. Controlul coercitiv reduce ceea ce literatura de specialitate descrie ca „spațiul de acțiune” al victimei, mai exact capacitatea de a lua decizii și de a acționa liber.

Victima ajunge să trăiască într-un sistem de monitorizare constantă, izolare socială, intimidare și degradare, ceea ce duce treptat la pierderea autonomiei și uneori, a identității. În timp, multe victime ajung să nu mai simtă că au opțiuni reale, ceea ce face ca decizia de a cere ajutor să fie profund constrânsă, nu liberă.

De asemenea, abuzul psihologic și trauma au efecte profunde, precum scăderea stimei de sine, confuzie, autoînvinovățire, anxietate sau depresie. Din această perspectivă, dificultatea de a părăsi relația nu poate fi redusă la o alegere individuală, ci trebuie înțeleasă ca un efect direct al violenței, al traumei și al unui proces de dominare.

În paralel, există și bariere structurale semnificative, anume dependența economică, lipsa accesului la servicii, neîncrederea în instituții și stigmatizarea socială. Tehnologia poate amplifica astfel de dificultăți prin supraveghere constantă, reducând și mai mult posibilitățile victimei de a cere ajutor.

Depășirea acestor obstacole presupune nu doar servicii accesibile și bine coordonate, ci și o înțelegere mai profundă a modului în care funcționează violența și trauma. Intervențiile trebuie să fie integrate, centrate pe victimă și să țină cont de limitările reale cu care aceasta se confruntă, nu doar de ceea ce, teoretic, ar putea face.

HER SPACE FESTIVAL ROMANIA: Sunt voci care susțin că femicidul ar trebui numit pur și simplu omor, fără etichete suplimentare. Care este părerea dumneavoastră despre asta și ce impact are folosirea termenului de femicid?

Simona Mihaiu: Termenul de „femicid” este esențial pentru că evidențiază caracterul de gen al acestor crime și le diferențiază de omorurile generale. El arată că nu vorbim despre incidente izolate, ci despre rezultatul unui proces sistematic de violență de gen.

Femicidul reprezintă, de cele mai multe ori, punctul final al unui continuum al violenței, fiind precedat de abuz, comportamente de dominare, amenințări sau stalking. Din cercetările mele asupra a peste 3000 de cazuri de violență și omor conjugal reiese clar că astfel de situații nu sunt imprevizibile. Cel mai frecvent, violența urmează etape de creștere progresivă care pot fi depistate din timp.

Chiar și așa, intervențiile rămân concentrate pe episoadele vizibile și pe „modelul incidentului fizic”, ceea ce reduce posibilitatea de identificare a controlului coercitiv, unul dintre cei mai importanți predictori ai cazurilor grave, inclusiv femicid, și duce la subestimarea riscului real. Prin urmare, astfel de crime sunt tratate ca acte individuale, fără a se lua în considerare contextul relațional și semnalele timpurii ale escaladării.

În ultima perioadă, conceptul de „femicid” a evoluat către o înțelegere mai amplă, care include dimensiuni structurale precum inegalități de gen, relații de putere, dar și responsabilitatea statului și problema impunității. Utilizarea termenului permite recunoașterea caracterului sistemic al fenomenului social și orientarea politicilor publice către prevenție. În caz contrar, există riscul ca violența să fie individualizată și depolitizată, fiind interpretată ca deviere sau conflict personal, și nu ca expresie a unor relații structurale de putere.

HER SPACE FESTIVAL ROMANIA: Legea privind femicidul a adus schimbări, dar ce rămâne încă insuficient în protecția victimelor și prevenția violenței?

Simona Mihaiu: Experiența dezvoltării unor instrumente de evaluare a riscului la nivel internațional mi-a demonstrat faptul că identificarea timpurie a tiparelor de control este esențială, însă aceste aspecte sunt încă insuficient integrate în practica instituțională. Sistemele de intervenție continuă să subestimeze agresiunile non-fizice, să trateze cazurile în mod izolat și să nu reflecte suficient amploarea traumei.

Deopotrivă, datele existente nu sunt valorificate eficient, iar subraportarea limitează înțelegerea reală a  violenței asupra femeii. În final, noile forme de violență, inclusiv cele facilitate de tehnologie, sunt încă incomplet abordate în politicile și măsurile de sprijin existente.

HER SPACE FESTIVAL ROMANIA: Credeți că, odată ce subiectul femicidului și al problemelor femeilor este pus mai mult în discuție în spațiul public, vom observa o schimbare reală de mentalitate în societate?

Simona Mihaiu: Schimbarea este posibilă, dar nu se produce automat. Violența este susținută de norme sociale care legitimează exercitarea puterii și dominația, astfel încât gelozia sau atitudinile posesive sunt adesea interpretate ca expresii ale iubirii, normalizând abuzul.

Studiile arată că mediul social joacă un rol important în transmiterea violenței între generații, iar normele care descurajează aceste conduite pot contribui semnificativ la reducerea fenomenului.

În contextul actual, vizibilitatea crescută a subiectului este un pas important, pentru că face problema mai greu de ignorat. Însă, ea nu este suficientă în absența unor transformări mai profunde.

Schimbarea reală presupune educație privind egalitatea de gen, reconfigurarea valorilor sociale, politici publice unitare și intervenții susținute pe termen lung.

HER SPACE FESTIVAL ROMANIA: Privind prevenția pe termen lung, cum putem educa și conștientiza generațiile viitoare pentru a reduce violența de gen în societate?

Simona Mihaiu: Prevenția eficientă trebuie să fie structurală, integrată și bazată pe înțelegerea violenței ca proces, nu ca incident. Este important să recunoaștem practicile de control și dominare, să intervenim în stadii incipiente asupra relațiilor disfuncționale și să dezvoltăm educația privind relațiile bazate pe respect reciproc și egalitatea de gen.

Din perspectiva cercetării și a intervențiilor implementate în domeniu, prevenția reală presupune utilizarea rezultatelor științifice, realizarea unor instrumente eficiente de evaluare a riscului și intervenții corelate între instituții.

Un rol important îl are sprijinirea copiilor expuși la violență, în vederea ruperii ciclului transgenerațional, prin intervenții sociale, psihologice și economice.

În concluzie, prevenția reală presupune o reconceptualizare profundă a modului în care societatea înțelege violența, relațiile de putere și rolurile de gen, dar și o asumare colectivă a responsabilității de a interveni înainte ca violența să atingă forme extreme.

***

Cu Simona Mihaiu vă puteți întâlni pe 16 Mai, la MINDSPACE Victoriei, la FEARLESS - ediția specială a HER SPACE FESTIVAL ROMANIA. Descoperă mai multe despre agenda evenimentului, aici.

Mulțumim, Simona Mihaiu!