Experimentul în care oamenii au fost puși să mănânce enorm și ce ne-a învățat despre metabolism

Poți să mănânci foarte mult și să nu te îngrași pe măsura așteptărilor? Există oameni cu un „metabolism lent” și alții cu unul care pare să ardă tot? Cu mai bine de jumătate de secol în urmă, cercetătorii americani au încercat să afle răspunsul într-un mod care astăzi pare aproape neverosimil: au supraalimentat intenționat oameni, timp de săptămâni și chiar luni.

Nu era un experiment despre diete-minune sau despre „cum să slăbești până luni”. Era o încercare de a înțelege ceva mult mai complicat: cum reacționează organismul uman atunci când primește mult mai multă energie decât are nevoie. Iar răspunsurile aveau să schimbe felul în care cercetătorii privesc metabolismul.

Oamenii și experimentul cu mâncare în cantități excesive

În anii 1960 și 1970, cercetătorul american Ethan A. H. Sims și colaboratorii săi au realizat o serie de studii de „obezitate experimentală” la oameni, cunoscute ulterior drept Vermont studies.

O parte dintre cercetări s-au desfășurat la Vermont State Prison, unde unii dintre participanți erau deținuți. Au existat însă și studii cu voluntari din afara penitenciarului.

Ideea era simplă în teorie și, totuși, extrem de dificilă în practică: participanții trebuiau să consume mult mai multe calorii decât consumau în mod normal și să fie monitorizați atent pentru a vedea ce se întâmplă cu greutatea, apetitul și metabolismul lor.

În anumite protocoale, aportul alimentar a ajuns la aproximativ 6.000–8.000 de calorii pe zi, uneori chiar mai mult. Participanții au fost urmăriți timp de mai multe săptămâni, iar unii au fost supraalimentați până când au ajuns la creșteri importante ale greutății corporale.

Astăzi, ideea de a supraalimenta deliberat oameni pentru o perioadă atât de lungă ridică, inevitabil, întrebări etice serioase. Standardele cercetării pe subiecți umani s-au schimbat radical între timp, iar folosirea persoanelor private de libertate în cercetare este privită cu mult mai multă prudență. Dar, dincolo de controversa etică, experimentul a produs o observație care avea să devină foarte importantă.

Dacă mâncăm la fel de mult, ne îngrășăm la fel?

Nu. Și aici începe partea cu adevărat interesantă.

Cercetătorii se așteptau ca un surplus alimentar mare să ducă la o creștere consistentă în greutate. Așa s-a întâmplat, în general. Dar cantitatea de greutate câștigată a fost foarte diferită de la o persoană la alta.

Unii participanți s-au îngrășat mult. Alții, surprinzător, mai puțin decât ar fi sugerat cantitatea enormă de mâncare consumată.

Într-unul dintre studiile pe termen mai lung, participanții au ajuns să consume mii de calorii în plus zilnic, dar creșterea în greutate nu a fost proporțională cu surplusul alimentar. Care ar putea fi cauza?

Răspunsul nu este pur și simplu „în grăsime”. Organismul nu este un depozit pasiv în care fiecare calorie în plus este pusă automat pe raft. Atunci când aportul energetic crește, se modifică și consumul de energie. Corpul poate cheltui mai mult prin mai multe mecanisme: digestia unei cantități mai mari de alimente, întreținerea unei mase corporale mai mari, modificarea activității fizice spontane și, într-o anumită măsură, prin producerea de căldură.

Cu alte cuvinte, organismul răspunde la surplusul energetic.

 

Metabolismul nu este același la toată lumea

Din acest punct de vedere, experimentul Vermont a lăsat o moștenire importantă cercetării moderne:

Două persoane pot primi un surplus caloric similar și pot avea răspunsuri foarte diferite.

Una poate începe să consume spontan mai multă energie. Se poate mișca mai mult fără să-și propună asta, poate avea modificări ale termogenezei sau poate utiliza diferit energia disponibilă.

Alta poate depozita o proporție mai mare din surplus.

Cercetările moderne folosesc chiar termenii „spendthrift” și „thrifty” pentru a descrie, simplificat, aceste diferențe individuale în răspunsul energetic. Asta nu înseamnă că există două categorii fixe de oameni (cei care pot mânca orice fără consecințe și cei condamnați să se îngrașe), ci că organismul fiecăruia are o anumită flexibilitate metabolică, iar răspunsul la excesul de energie diferă.

„Metabolismul lent” există cu adevărat?

Da și nu. Deși expresia este folosită foarte des, dar poate induce în eroare.

Atunci când spunem „am metabolismul lent”, putem vorbi despre lucruri foarte diferite: rata metabolică bazală, masa musculară, nivelul de activitate fizică, mișcarea spontană, hormonii, somnul, apetitul, vârsta, genetica sau chiar efectele unor perioade anterioare de slăbire.

De aceea, două persoane de aceeași vârstă, cu aceeași greutate și aceeași înălțime nu sunt neapărat două „motoare” identice.

Totuși, cercetarea modernă ne avertizează și împotriva unei alte exagerări: nu, metabolismul nu este o superputere secretă care poate face să dispară 5.000 de calorii.

În studiile de supraalimentare, consumul energetic crește, dar o mare parte din această creștere poate fi explicată prin faptul că organismul a devenit mai mare și trebuie să întrețină mai mult țesut și să proceseze mai multă mâncare.

Așa că povestea populară potrivit căreia unii oameni pot mânca 8.000–10.000 de calorii pe zi fără să se îngrașe pentru că au „metabolismul turbo” este o simplificare.

 

Un mecanism surprinzător: mișcarea pe care nici măcar nu o numim sport

Unul dintre cele mai interesante lucruri descoperite ulterior este rolul NEAT (non-exercise activity thermogenesis), adică energia consumată prin activități fizice care nu sunt propriu-zis exerciții. Nu vorbim despre o oră la sală, ci despre mersul prin casă, ridicatul de pe scaun, schimbarea poziției, gesticulat, agitație, stat în picioare, mers până la bucătărie sau alte mișcări aparent nesemnificative.

Când unii oameni sunt supra-alimentați, tind să devină spontan mai activi. Alții nu. Iar diferențele acestea pot fi surprinzător de importante. Asta poate explica și una dintre situațiile care par nedrepte în viața reală: două persoane pot spune sincer „mănânc mult”, dar corpul lor poate cheltui energia în mod diferit.

Organismul încearcă să-și apere echilibrul 

Poate că aceasta este cea mai importantă lecție pe care o putem lua din experimentele de atunci.

Organismul nu este un calculator simplu de calorii.

Este un sistem biologic extrem de sofisticat, care încearcă permanent să mențină un anumit echilibru energetic. Când mâncăm mai mult, se schimbă apetitul, digestia, consumul energetic, activitatea și modul în care organismul depozitează energia.

Când mâncăm mai puțin și slăbim, apar alte schimbări. Iar aici povestea devine și mai interesantă.

 

Dacă organismul se apără de îngrășare, se apără și de slăbire?

Da. Cercetările ulterioare au arătat că, după scăderea în greutate, organismul poate reduce consumul energetic și poate crește semnalele biologice care stimulează foamea.

Este una dintre explicațiile pentru care menținerea unei greutăți mai mici poate fi dificilă după o dietă. Cu alte cuvinte, dacă surplusul alimentar poate determina organismul să cheltuiască ceva mai multă energie, restricția alimentară și pierderea în greutate pot determina organismul să devină mai „economic”.

Aici intră în scenă hormoni precum leptina și modificările sistemelor care controlează foamea, sațietatea și consumul energetic. Este ceea ce cercetarea modernă numește, în anumite contexte, adaptare metabolică și una dintre cele mai importante explicații pentru care „mănâncă mai puțin și gata” este o descriere mult prea simplă a procesului de slăbire.

 

Ce a rămas valabil din experimentul Vermont?

Destul de mult, dar nu tot ce se spune despre el pe internet. Astfel, sunt valide lucruri precum:

• oamenii răspund diferit la același surplus alimentar;

• organismul își modifică consumul energetic atunci când aportul alimentar crește;

• activitatea fizică spontană poate contribui semnificativ la diferențele dintre oameni;

• masa corporală și compoziția corpului influențează consumul energetic;

• genetica și reglarea hormonală contribuie la controlul greutății;

• organismul are mecanisme de apărare a echilibrului energetic;

• după slăbire pot apărea modificări metabolice și hormonale care favorizează recâștigarea greutății.

Dar nu este însă corect să concluzionăm că:

• unii oameni pot mânca oricât fără să se îngrașe;

• metabolismul poate „anula” în mod magic un surplus caloric foarte mare;

• greutatea corporală nu are legătură cu aportul energetic;

• orice persoană care se îngrașă are pur și simplu „metabolismul lent”.

 

Poate că întrebarea corectă nu este „Câte calorii arzi?”

Experimentul Vermont a pornit de la o întrebare aparent simplă: ce se întâmplă dacă îi dai unui om mult mai multă mâncare decât are nevoie?

Răspunsul s-a dovedit a fi surprinzător de complicat.

Nu doar cât mănânci contează, ci și cum răspunde organismul tău la ceea ce mănânci.

Două persoane pot primi aceeași cantitate de energie și pot avea răspunsuri diferite. Una poate crește mai mult consumul energetic și activitatea spontană. Alta poate depozita o proporție mai mare din surplus. Iar diferențele nu se reduc pur și simplu la voință, disciplină sau caracter.

Metabolismul este influențat de biologie, compoziția corpului, mișcare, hormoni, genetică, istoricul greutății și mediul în care trăim. Asta nu înseamnă că legile energiei nu există. Înseamnă că organismul uman este mult mai complicat decât o ecuație scrisă pe spatele unui șervețel.

Poate că aceasta este cea mai utilă lecție a experimentului început cu mai bine de 50 de ani în urmă: când vorbim despre greutate, nu există un singur „metabolism uman”, identic pentru toată lumea.

Există metabolismul fiecăruia dintre noi, un sistem extraordinar de complex, care încearcă permanent să se adapteze la ceea ce îi oferim. Și, după mai bine de jumătate de secol de cercetare, încă mai avem lucruri de descoperit despre felul în care o face.

***

Pe 10–11 octombrie 2026, te așteptăm la deGalben, în Piața Amzei, pentru o nouă ediție a Her Space Festival Romania, două zile dedicate conversațiilor reale despre corp, vârstă, sănătate și identitate.

Tema centrală a acestei ediții, TINEREȚE FĂRĂ BĂTRÂNEȚE?, deschide un spațiu în care demontăm mituri, înțelegem procese, vorbim despre presiuni culturale și redăm tinerețea acolo unde îi este locul: în vitalitate, în prezență, în claritate.

Biletele Early Bird sunt disponibile până la finalul lunii august, astfel încât îți poți rezerva locul din timp și te poți alătura unei comunități care pune sănătatea și cunoașterea înaintea aparențelor.