INTERVIU: Florentina Niculescu, psihoterapeut, „Curajul este, de fapt, smerit. Nu ține de absența fricii, ci de capacitatea de a rămâne cu tine, chiar și atunci când îți este greu.”

Florentina Niculescu este psihoterapeut integrativ cu peste un deceniu de experiență, specializată în lucrul cu trauma, relațiile abuzive și violența domestică. Din 2017 este reprezentant oficial și organizator al formărilor Somatic Experiencing® în România, o metodă centrată pe înțelepciunea corpului în procesul de vindecare a traumei și fondatoare a Asociației pentru Somatic Experiencing România. De-a lungul anilor, a creat programe proprii de lucru psihoterapeutic și de dezvoltare personală, printre care Somatic Personal Development®, Somatic Healing Touch® și SHINE Journey to your Inner Essence®, toate construite în jurul unui principiu de bază: că între rănile tăcerii și puterea corpului care știe, există un spațiu în care transformarea profundă este posibilă.

Pentru că vocea ei despre frică, curaj și siguranță interioară se întâlnește atât de firesc cu tema acestei ediții, am invitat-o pe Florentina să fie speaker la Her Space Festival Romania - Fearless, Special Edition și am stat de vorbă cu ea despre ce înseamnă cu adevărat curajul, cum trăiește frica în corpul nostru și de ce siguranța nu este un punct de sosire, ci un proces de reîntoarcere la sine.

Florentina Niculescu, psihoterapeut (sursa foto: Arhiva personală)

HER SPACE FESTIVAL ROMANIA: Trăim într-o cultură în care frica e văzută ca slăbiciune. Ce pierdem atunci când o interpretăm așa?

Florentina Niculescu: Cred că pierdem, în primul rând, o relație esențială cu noi înșine. Frica nu este o “eroare” a sistemului nostru. Aș spune că este o formă profundă de inteligență. Ea apare ca reacție la realitate și ca interpretare a acesteia. În sensul acesta, frica nu reflectă întotdeauna realitatea în sine, ci felul în care o percepem și o traducem interior.

Atunci când o etichetăm ca slăbiciune, învățăm să nu mai avem încredere în propriile noastre semnale. Ne îndepărtăm de corp, de intuiție, de capacitatea de a discerne. Iar ceea ce nu este ascultat nu dispare - se mută în corp, în tensiuni, în neliniște difuză. Pierderea reală nu este frica în sine, ci pierderea relației cu ceea ce frica încearcă să ne arate.

HER SPACE FESTIVAL ROMANIA: Mulți oameni simt că „îi copleșește” frica. Care e diferența dintre o reacție normală a sistemului nervos și un blocaj?

Florentina Niculescu: O reacție sănătoasă a sistemului nervos este una care apare și se încheie. Este o mobilizare temporară, urmată de revenire. Însă atunci când frica este susținută de o percepție internă constantă de pericol - chiar și în absența acestuia - sistemul nervos rămâne activat. În acest punct apare senzația de copleșire.

Din această perspectivă, ideea lui David R. Hawkins devine foarte relevantă: nu doar situația în sine ne activează, ci interpretarea ei. Dacă percepția rămâne una de amenințare, corpul nu poate ieși din stare de alertă. Blocajul nu este despre „prea multă frică”, ci despre o frică care nu mai are unde să se ducă, pentru că sistemul continuă să citească realitatea ca fiind periculoasă.

HER SPACE FESTIVAL ROMANIA: De ce reacționăm uneori disproporționat în situații aparent minore?

Florentina Niculescu: Pentru că reacția noastră nu aparține doar prezentului.

Situațiile actuale sunt filtrate prin experiențele noastre anterioare. Ele capătă sens în funcție de ceea ce am trăit, de ceea ce am învățat, de felul în care am fost în siguranță sau nu. În acest sens, în practică/ în viața de zi cu zi nu reacționăm la realitate „pură”, ci la o realitate interpretată.

O situație minoră poate activa o percepție profundă de pericol, construită în timp. Astfel, reacția nu este disproporționată - este coerentă cu felul în care sistemul nostru nervos înțelege acel moment.

HER SPACE FESTIVAL ROMANIA: Ai lucrat mult cu persoane care au trecut prin relații abuzive. Ce înseamnă, în astfel de cazuri, să te simți din nou în siguranță?

Florentina Niculescu: Da, lucrez aproape zilnic cu persoane care au trecut prin forme diferite de abuz - emoțional, relațional, uneori fizic sau sexual. Și ceea ce observ constant este că siguranța nu se întoarce ca o idee înțeleasă, ci ca o experiență foarte concretă în corp.

Pentru multe dintre aceste persoane, lumea poate părea, la un nivel profund, imprevizibilă sau periculoasă, chiar și atunci când, în mod obiectiv, nu mai există un risc. Asta pentru că nu reacționează doar la prezent, ci și la felul în care experiențele trecute au modelat modul în care percep realitatea.

În acest sens, o idee pe care o regăsesc frecvent și în practica clinică - și care apare și în perspectiva lui David R. Hawkins - este că nu doar realitatea în sine contează, ci felul în care ea este trăită și interpretată intern.

De aceea, a te simți din nou în siguranță nu înseamnă, în prima etapă, să ai încredere în ceilalți, ci să începi, treptat, să ai încredere în propriul corp.

În cabinet, acest proces poate părea simplu la suprafață, dar este profund: momente în care persoana începe să respire puțin mai liber, să simtă sprijinul scaunului, să observe că poate rămâne prezentă fără să fie copleșită.

Siguranța se construiește în pași mici, repetabili. În capacitatea de a recunoaște un semnal intern și de a nu-l ignora. În a putea spune „nu” fără teamă sau „da” fără a pierde contactul cu sine.

Așadar, siguranța nu este un punct final, ci un proces de reîntoarcere - o reeducare blândă a sistemului nervos, în care corpul învață, treptat, că nu mai este singur în fața experienței.

HER SPACE FESTIVAL ROMANIA: Cum se manifestă frica în corpul acestor persoane? Care sunt cele mai frecvente semnale pe care le ignorăm, dar care ne-ar putea ajuta să ne reglăm?

Florentina Niculescu: Frica începe în corp, dar este profund influențată de felul în care percepem ceea ce ni se întâmplă. Respirația devine superficială, mușchii se contractă, apare o stare de vigilență sau, uneori, de amorțeală. Aceste reacții sunt răspunsuri la o percepție de pericol - uneori reală, alteori învățată.

Reținem că nu doar evenimentul generează reacția, ci sensul pe care îl atribuim acelui eveniment.

Semnalele timpurii - o tensiune mică, o schimbare în respirație - sunt extrem de valoroase. Ele ne arată momentul în care percepția începe să se transforme în reacție.

Dacă învățăm să le observăm, putem interveni înainte ca frica să devină copleșitoare.

HER SPACE FESTIVAL ROMANIA: Se spune adesea că frica te poate ajuta să construiești. E doar un clișeu sau există un adevăr în spatele acestei idei? Cum poate fi transformată frica într-o resursă reală?

Florentina Niculescu: Există un adevăr real în această idee, însă nu în sensul simplificat în care frica ar trebui „depășită” sau ignorată. Mai degrabă, este vorba despre felul în care ajungem să ne raportăm la ea.

Frica conține, într-adevăr, o energie de mobilizare. Este aceeași energie care ne pregătește pentru acțiune, pentru protecție, pentru alegere. Însă această energie nu este, în sine, constructivă sau distructivă - devine una sau alta în funcție de felul în care este percepută și integrată. Nu reacționăm doar la realitate, ci la interpretarea ei.

Atunci când percepția rămâne rigidă, centrată exclusiv pe pericol, energia fricii se blochează și se transformă în anxietate, evitare sau retragere. În schimb, atunci când reușim să rămânem în contact cu această experiență, fără să o respingem sau să o amplificăm, ceva începe să se schimbe. Corpul se reglează treptat, iar energia fricii devine mai disponibilă. Nu mai este doar o reacție, ci poate deveni o formă de orientare.

În practică, acest lucru se vede în momente simple: când o persoană poate să observe că îi este frică și, în același timp, să rămână prezentă în corp; când poate să respire în acea stare, fără să fugă imediat de ea; când începe să distingă între pericol real și memorie emoțională.

Transformarea fricii într-o resursă este un proces de conștientizare și de reglare, în care relația cu propria experiență devine mai stabilă și mai blândă. În acest spațiu, frica nu mai este doar ceva de evitat, ci poate deveni o sursă de claritate - un semnal care ne arată ce este important pentru noi, unde sunt limitele noastre și, uneori, în ce direcție avem nevoie să mergem.

HER SPACE FESTIVAL ROMANIA: Care este modelul tău de curaj, fie dintre oamenii pe care-i cunoști, fie dintre personalitățile publice?

Florentina Niculescu: Modelele mele de curaj sunt, în primul rând, părinții mei, sora mea și familia ei. Apoi, oamenii cu care lucrez.

Clienții mei sunt, în mod profund, modele de curaj. La fel și psihoterapeuții alături de care lucrez sau am lucrat de-a lungul timpului.

În cabinet, curajul nu arată așa cum ne-am aștepta. Nu este spectaculos, ci apare în lucruri foarte simple: în faptul că cineva vine și rămâne, chiar dacă îi este greu. În faptul că poate spune ceva ce nu a mai spus niciodată. Sau că își dă voie să simtă, puțin câte puțin.

Am văzut curaj și în momentele în care cineva începe să observe ceva foarte fin - de exemplu, că îi este greu să mențină contactul vizual sau că își ține respirația atunci când vorbește despre ceva important.

Și, în loc să treacă mai departe, rămâne acolo câteva secunde. Se oprește. Observă. Nu se mai grăbește să se „adune”.

Pentru mulți oameni, acest tip de oprire este profund inconfortabil. Și totuși, aleg să rămână.

Din toate aceste întâlniri am învățat ceva important: curajul este, de fapt, smerit.

Nu ține de absența fricii, ci de capacitatea de a rămâne cu tine, chiar și atunci când îți este greu. De a nu te pierde pe tine în ceea ce trăiești. Acest tip de curaj nu se vede din exterior, ci doar se simte.

***

Cu Florentina Niculescu vă puteți întâlni pe 16 Mai, la MINDSPACE Victoriei, la FEARLESS - ediția specială a HER SPACE FESTIVAL ROMANIA. Descoperă mai multe despre agenda evenimentului, aici.

Mulțumim, Florentina!