INTERVIU: Valentina Rujoiu, Prof. Univ. Dr., „Mediul familial este responsabil de transmiterea comportamentelor violente. ”

Înainte de a ne întâlni cu ea, pe 16 Mai, la HER SPACE FESTIVAL ROMÂNIA – FEARLESS, SPECIAL EDITION, Prof. Univ. Dr. Hab. Valentina Rujoiu ne-a oferit un interviu profund și necesar despre mecanismele invizibile ale violenței în cuplu și despre felul în care societatea, familia și stereotipurile de gen modelează tăcerile femeilor.

Cu o experiență vastă în cercetarea și intervenția în cazurile de violență domestică, Valentina vorbește cu luciditate, empatie și rigoare despre realitățile pe care multe femei le trăiesc în spatele ușilor închise și despre ce putem face (individual și colectiv) pentru a construi un mediu în care siguranța, educația și curajul să devină norme, nu excepții.

Prof. Univ. Dr. Valentina Rujoiu, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea București (sursa foto: Arhiva personală)

HER SPACE FESTIVAL ROMANIA: Studiile arată că multe femei nu cer ajutor în relațiile abuzive. Care sunt principalele bariere - culturale, emoționale sau instituționale - care le împiedică să facă acest pas?

Valentina Rujoiu: Una dintre bariere este reprezentată de prezenţa mentalităţii de tip patriarhal iar societatea românească este tributară socializării în funcţie de gen. Încă există bărbaţi şi femei care consideră violenţa în familie ca reprezentând un fapt obişnuit. Iată de ce, de multe ori, abuzul partenerei are un caracter anticipat şi devine un fapt normalizat. Bineînţeles că în acest stil de gândire se încadrează o palmă, ameninţările, “pentru a-i băga minţile în cap”, ridicatul vocii.

Sunt forme discrete ale abuzului fizic şi psihologic care reprezintă primele semne în ceea ce înseamnă escaladarea diferitelor abuzuri în intensitate şi frecvenţă şi instalarea unei ciclicităţi a formelor de manifestare care îngreunează mult decizia partenerei de a solicita suport social formal. Deoarece sunt alternate momentele de agresivitate şi violenţă cu cele de linişte şi bunăvoinţă, multe femei speră că partenerul îşi va reconsidera comportamentul şi atitudinea şi revin în relaţia agresivă şi violentă. Studiile de specialitate menţionează că multe femei se întorc în relaţia agresivă de aproximativ 9 ori până iau decizia să părăsescă definitiv partenerul.

Din păcate, o parte dintre furnizorii de servicii sociale nu au formare şi nu cunosc, în profunzime, etiologia violenţei intime. Le pot oferi victimelor o intervenţie de tip informativ cu privire la serviciile la care pot apela, tipurile de consiliere de care pot beneficia. Mulţi dintre aceşti furnizori nu înţeleg motivele pentru care multe dintre femei se întorc în relaţie şi se consideră neputincioşi învinovăţind, la rândul lor, victima sau o blamează pentru că a solicitat, tardiv, intervenţie.

Pe de altă parte, reţeaua de servicii sociale destinată cazurilor şi problematicii generată de violenţa domestică este subdimensionată iar calitatea acestor servicii nu este corespunzătoare şi nu se pliază pe nevoile cu care victimele se confruntă. Pe de o parte sunt vizate formarea specialiştilor iar pe de altă parte centrele destinate acestui grup vulnerabil nu acoperă solicitările.Totodată, nu este creată o reţea de servicii care să includă suficiete locuinţe sociale destinate acestei categorii vulnerabile.

O femeie victimă a violenţei partenerului, care are şi copii, poate avea nevoie de o perioadă cuprinsă între 2-6 ani (contează mult şi vârsta copiilor) până se poate reintegra social, psihologic, economic. Chiar dacă aceste aspecte sunt stipulate din punct de vedere legislativ, din punct de vedere pragmatic şi instrumental au un caracter rudimentar. Cele câteva ONG-uri care oferă servicii integrate, în conformitate cu toată această constelație de nevoi biopsihosociale acestor femei victime, nu pot soluţiona multitudinea de cazuri. Parteneriatul public-privat funcţioneză punctual.

HER SPACE FESTIVAL ROMANIA: Ce mecanisme psihosociale ați observat că mențin violența în relații și cum pot fi acestea depășite?

Valentina Rujoiu: Mediul familial este responsabil de ceea ce specialiştii din domeniu numesc învăţare socială sau transmiterea, din generaţie în generaţie, a comportamentelor violente. Agresivitatea este înnăscută, iar comportamentul violent este dobândit / învăţat social. Încă din anul 1963, Albert Bandura, împreună cu ai săi colaboratori, (vezi celebrul experiment realizat cu minori preşcolari şi păpuşa Bobo) a demonstrat tendinţa copiilor preşcolari de a imita şi, ulterior, de a adopta manifestările şi comportamentele agresive şi violente ale adulţilor. 

Pe de altă parte, sunt studii care susţin că învăţarea socială este valabilă pentru 2/3 în cazul adulţilor care au fost victime sau martori ale/ai violenţei în copilărie. Procentul care nu perpetuează astfel de comportamente fie se încadrează în acea categorie care refuză, vehement, să adopte astfel de patternuri, fie au primit suport social informal şi formal şi au reușit să iasă din acest cerc vicios.

În analiza mediului familial responsabil de această cultură a violenţei domestice este necesar să ne raportăm la un concept introdus de Eleonor Walker în 1984: neajutorare dobândită sau neajutorare învăţată. Se explică, astfel, dinamica dintre victimă şi agresor în contextul în care victima exercită un control indirect asupra partenerului agresiv prin învăţarea comportamentelor imprevizibile exercitate de către agresor şi adaptarea acțiunilor pe care victima le întreprinde în acord cu manifestarile partenerului violent.

Altfel spus, victima anticipează orice schimbare negativă pe care partenerul o poate manifesta, iar în momentul în care acest lucru nu se întâmplă, se autoînvinovăţeşte. Este un model de dinamică victimă-agresor specific acelor familii/societăţi în care se cultivă socializarea în funcţie de gen.

Se adaugă, în acest tablou, impactul pe care îl generează emoţii precum jenă, ruşine şi vinovăţie în a exterioriza situaţia cu care se confruntă şi de a nu expune “rufele murdare” în exteriorul familiei.

Alte emoţii şi stări precum teamă, frică, groază le poate împiedica să solicite ajutor, dublate de anxietatea faţă de necunoscut, şi, mai ales, răzbunarea pe care o poate manifesta, ulterior, agresorul. Această pasivitate învăţată de către femeia victimă este eliminată în momentul în care primeşte ajutor specializat şi când familia extinsă, prietenii,  vecinii o susţin în demersul de a îşi redobândi stima de sine şi controlul asupra propriei vieţi. Iată de ce, această neajutorare învăţată poate fi şi un mecanism de adaptare al femeii pe care îl utilizează în contextul epuizării tuturor variantelor considerate oportune până la identificarea unei soluţii corespunzătoare.

HER SPACE FESTIVAL ROMANIA: Care sunt cele mai frecvente forme de abuz în relațiile intime și cum se manifestă ele, dincolo de stereotipurile populare?

Valentina Rujoiu: Cel mai frecvent abuz este cel psihologic şi emoţional. Mă refer la acele strategii ce vizează privarea victimei de a-şi îndeplini nevoile şi dorinţele personale, folosirea intimidărilor, injuriilor, ameninţărilor. Vorbim practic de nişte etape ale abuzului psiho-emoţional.

În prima etapă se instaurează frica. Victimele trăiesc permanent într-o stare de nesiguranţă faţă de producerea unui atac care implică abuz fizic cu efecte directe asupra propriei persoane sau asupra victimelor colaterale (copii, animale de companie, persoana adultă din familie care este vulneranbilă). Frica, odată cronicizată generează apariţia panicii şi a stării de teroare pe care femeia le manifestă în preajma partenerului. Ele sunt responsabile, în anumite cazuri, de ceea ce numim depersonalizarea victimei şi transformarea acesteia într-o marionetă care are ca obiectiv major satisfacerea doleanţelor pertenerului violent.

De cele mai multe ori, în această etapă, multe dintre femeile victime devin conștiente de relele tratamente la care sunt supuse, însă modelele de comportament învăţate social şi fundamentate pe asimilarea rolurilor de gen le determină să continue relaţia.

Familia şi prietenii ar trebui să fie atenţi la starea emoţională şi la reacţiile pe care femeia le are atunci când vorbeşte despre partener sau să fie atenţi la stilul de relaţionare-interacţiune dintre cei doi. Mare atenţie dacă în prezenţa rudelor, prietenilor, copiilor, partenerul consideră că este oportun să o blameze şi “să o facă de ruşine pentru a-i da o lecţie”. 

O formă distinctă de manifestare a abuzului emoţional şi psihologic este reprezentată de actele de agresiune şi manifestările violente faţă de bunurile personale ale femeii, în raport cu prezenţa minorilor sau faţă de animalele de companie cu care victima a stabilit diferite forme de ataşament. Chiar dacă femeia nu este rănită în plan fizic, obiectivul partenerului agresiv este de a îi produce răni emoţionale şi de a exercita un control total asupra capacităţii acesteia de a reacţiona prin ameninţarea că dacă se revoltă este responsabilă de reacţiile  şi consecinţele care vor urma.

Un alt semnal demn de luat în considerare este reprezentat de obstrucţionarea independenţei financiare, controlul banilor şi al cheltuielilor, împiedicarea femeii de a munci, dacă aceasta îşi doreşte acest demers, refuzul partenerului de a contribui la bugetul comun, inaccesarea de către femeie a propriilor resurse (economii, salariu, donaţii etc.). Sunt forme de manifestare ale abuzului economic dublat de forme de şantaj şi de intimidare. 

Nu în ultimul rând, două tipuri de abuzuri, social şi cybernetic,  pot reprezenta semnale de avertizare care, iniţial, pot fi camuflate în acte de grijă excesivă pentru siguranţa victimei, dorinţa de a oferi protecţie, dorinţa de a petrece cât mai mult timp împreună. Obiectivele urmărite de către partenerul agresor vizează izolarea victimei şi restrângerea interacţiunilor acesteia cu prietenii, vecinii, familia pentru a o face dependentă de el şi pentru a obţine un control total. Aşa se instaurează contextele care favorizează, ulterior, apariţia sindromului Stockholm (ataşamentul faţă de abuzator).

HER SPACE FESTIVAL ROMANIA: Ce impact au stereotipurile de gen asupra modului în care femeile percep violența și cer ajutor?

Valentina Rujoiu: Impactul este considerabil, deoarece stereotipurile de gen sunt fundamentate pe acele norme, valori sociale şi culturale care legitimează inegalitatea socială şi socializarea în funcţie de gen.

Din perspectivă patriarhală, controlul, dominarea şi abuzul partenerei/soţiei reprezintă forme de manifestare tipic masculine care sunt acceptate, tolerate şi cultivate de societate.

În acest fel, diferitele forme de abuz exercitate asupra femeii (fizic, sexual, economic, psihologic, social) sunt manifestate în special de acei bărbaţi care susţin şi percep modul de gândire şi acţiune de tip patriarhal ca reprezentând un drept al genului masculin. Prin urmare, violenţa exercitată împotriva partenerei are un caracter de normalitate şi este susţinută în contextul neraportării femeii la rolurile specifice unei culturi care promovează socializarea în funcţie de gen. Stereotipurile de gen reflectă o societate care promovează (manifest sau latent) criterii sexiste care sunt responsabile de o gândire conform căreia:

1.     creşterea, supravegherea şi educarea copiilor este responsabilitatea totală a femeii;

2.     asocierea idealului de masculinitate/virilitate cu promovarea unui comportament agresiv şi violent care “impune respect” şi este similar cu prezumţia conform căreia “bărbatul este capul familiei”.

Într-un astfel de sistem, femeia este socializată în raport cu rolurile de subordonare specifice nivelului individual, familial şi societal. Astfel se explică, într-un mod pragmatic, motivele pentru care o femeie, acceptă şi tolerează abuzurile partenerului.

HER SPACE FESTIVAL ROMANIA: Există diferențe între cum sunt percepute femeile victime în diverse culturi sau medii sociale? Ce putem învăța din aceste comparații?

Valentina Rujoiu: Violenţa întotdeauna va avea o componentă culturală prin care etiologia agresivităţii este explicată în contextul organizării sociale şi a transmiterii, din generaţie în generaţie, a acelor norme şi valori (scrise şi nescrise) care asigură dominarea şi supremaţia. Violenţa domestică se manifestă, în special, în cadrul societăţilor care se bazează pe principii stricte şi norme ce permit socializarea în funcţie de gen, mai mult decât în cele considerate democratice (cele în care se promovează egalitatea de şanse şi accesul la resurse în funcţie de capacităţile individuale).

Indiferent însă de tipul de organizare socială (colectivist sau individualist) şi de normele sociale există o cauză majoră care favorizeză violenţa intimă: raportul de putere dintre parteneri.

În acest context putem discuta de o tipologie a cuplurilor în care există diferite abuzuri. De exemplu, când ambii parteneri au acces egal la resurse, îşi exteriorizeată manifestările comportamentale în mod similar şi sunt, în egală măsură, iniţiatorii conflictului în cuplu.

Un alt exemplu include acele cupluri în care bărbatul domină în contextul normelor culturale care îi conferă autoritate, la care se adaugă investiţiile extrinseci pe care acesta le aduce în relaţie (relaţiile şi influenţa socială). În cazul în care femeia este cea care domină, premisele favorizante instaurării puterii sunt reprezentate de trăsăturile de personalitate şi investiţiile extrinseci (timpul petrecut în relaţie).

Aceste ultime două tipologii predispun către un nivel crescut al conflictului în cuplu şi implicit manifestarea violenţei intime.

Există şi cupluri în care resursele intrinseci şi extrinseci, respectiv iniţierea actelor conflictuale dintre parteneri aparţin, în funcţie de contextul favorizant, fie bărbatului, fie femeii. Aceste cupluri, chiar dacă au o dinamică în care sunt prezente diferite forme de abuz, consideră că au o viaţă normală. Această tipologie a fost identificată în anul 1986 de către Diane Coleman şi Murray Straus care au realizat un studiu în SUA pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional alcătuit din 2143 de cupluri.

HER SPACE FESTIVAL ROMANIA: Multe femei simt rușine, vinovăție sau frică să vorbească despre experiența lor. Cum pot societatea și cei apropiați să sprijine depășirea acestor emoții și să încurajeze cererea de ajutor?

Valentina Rujoiu: Parafrazând acestă întrebare am putea spune: “De ce multe femei rămân într-o relaţie abuzivă?” Un răspuns extrem de sintetic se poate formula astfel: implicaţiile unei emoţii responsabile pentru apariţia şi cristalizarea unor ample dezechilibre cognitive, emoţionale şi comportamentale: ruşinea.

Pe de o parte, ruşinea este cauzată de conştientizarea faptului că partenerul nu are un comportament adecvat, suportiv. Pe de altă parte, ruşinea generează apariţia unui sentiment de inutilitate, mai ales când victima are manifestări afectuoase faţă de agresor iar acesta, de cele mai multe ori, le ignoră sau le respinge.

Ruşinea alimentează şi nevoia victimei de a identifica şi de a înţelege cauzele şi motivele responsabile pentru comportamentul agresiv şi violent al partenerului. De multe ori, victima are o falsă percepţie considerând că ea este sursa multor acţiuni negative ale partenerului (nu este o gospodină suficient de bună, nu îl înţelege, nu mai este atractivă, nu a ştiut cum să se comporte în anumite contexte, nu a ştiut să gestioneze comportamentul copiilor, nu amenajează locuinţa corespunzător, are aşteptări nerealiste, nu este suficient de feminină, nu îl atrage pe partener din punct de vedere sexual etc.)

Altfel spus, femeia victimă a violenţei partenerului îşi manifestă dorinţa de a nega relele tratamente aplicate de către partener şi îl percepe într-o manieră apopiată de ceea ce şi-ar fi dorit sau cum şi-a proiectat relaţia cu partenerul.

Este un tipar defensiv de raţionalizare (vorbim despre o explicaţie logică care este alimentată de argumente false sau o autopercepţie falsă a realităţii). Acest tipar logic reprezintă un mecanism de adaptare şi de control al anxietăţii responsabil de dependenţa pe care victima o are faţă de agresor şi nevoia stringentă de a menţine contactul/relaţia. Paradoxal, strategia cognitivă şi comportamentală a victimei îi conferă acesteia o senzaţie de control şi convingerea că tot ceea ce se întâmplă este efectul unei cauze concrete găsind justificare pentru comportamentul exercitat de partenerul agresor.

Astfel se explică, într-o manieră sintetică, refuzul multor victime de a solicita suport formal sau de a-şi părăsi relaţia. Cea mai mare greşeală pe care o pot face prietenii şi cunoştinţele unei persoane care trece printr-o astfel de situaţie este aceea de a o judeca şi de a o culpabiliza pentru că nu acceptă realitatea şi nu renunţă la partener. Aceste persoane nu cunosc copilăria victimei sau deţin informaţii punctuale, scoase din context.

Atunci când aceste persoane sunt membrii ai familiei sau prieteni foarte apropiaţi, comit erori de atribuire (deşi ştie trecutul victimei şi empatizează cu acesta, mecanismele cognitive şi adaptative sunt ale persoanei care este observator şi nicidecum actor). Comportamentul adoptat de către victime şi imposibil de înţeles de către ceilalţi îşi găseşte explicaţie în identificarea acelor scheme dezadaptative care s-au dezvoltat în copilărie. Responsabile pentru activarea unui disstres emoţional acut, aceste scheme generează efecte nedorite asupra întregii familii, îngreunând interacţiunea şi blocând dezvoltarea acceptării, a exprimării dorinţelor, nevoilor şi a autonomiei.

Iată de ce, persoanele apropiate de femeia victimă au un singur rol, extrem de important: să ofere acceptare şi susţinere necondiţionată şi să încurajeze victima să solicite suport de specialitate.

HER SPACE FESTIVAL ROMANIA: Cum putem, individual și colectiv, să construim un mediu în care femeile să se simtă în siguranță, să fie curajoase, să vorbească și să acționeze în propriul lor interes?

Valentina Rujoiu: La nivel individual, pot oferi suport real, concret doar acele persoane care au acces la informaţie şi înţeleg situaţia (măcar parţial prin ceea ce trece o femeie victimă a diferitelor forme de abuz exercitate de către partener), oferindu-i, astfel, suport emoţional şi nu comit erori de atribuire. Aceste persoane pot furniza şi informaţii despre tipurile de suport social formal la care pot să apeleze (serviciile de asistenţă socială, ong-uri, psiholog, medic psihiatru, avocat, poliţie etc).

La nivel colectiv, campaniile de informare şi sensibilizare care să respecte principiul constanţei şi al consecvenţei pot înlesni accesul publicului la informare de calitate.

Oferirea de exemple de bune practici în contextul unor emisiuni în care să fie invitaţi practicieni din domeniu (asistenţi sociali, psihologi, psihoterapeuţi, psihiatri), poliţişti, juristi, preoţi, medici (specializare medicină de familie, obstretică-ginecologie. stomatologie, neurologie - sunt specializări în care medicii pot observa dacă prin patologia prezentă unele dintre cauze pot fi reprezentate de abuzurile fizice sau sexuale din cuplu) pentru a aborda costurile şi efectele generate de violenţa dintre parteneri dintr-o perspectivă interdisciplinară.

Prin servicii sociale comunitare pe care victimele să le poată accesa uşor, fără teama de a fi judecate şi care să aibă standarde calitative datorită formării resursei umane şi infrastructurii aferente. Prin alocarea de fonduri şi accesarea de proiecte care să aibă ca obiectiv principal generarea de locuinţe sociale destinate strict acestui segment vulnerabil. Şi, repet, prin investiţia în resursa umană care activează în acest domeniu complex şi care necesită abordare interdisciplinară, evaluare riguroasă şi monitorizare pe o perioadă de minium doi ani în cazurile în care se intervine formal.

O atenţie deosebită se impune a fi acordată serviciilor de prevenire care au ca principal obiectiv înlăturarea stereotipurilor de gen şi informarea publicului larg şi a publicului tintă cu privire la consecinţele violenţei domestice în general şi a violenţei intime, în particular.

***

Cu Valentina Rujoiu vă puteți întâlni pe 16 Mai, la MINDSPACE Victoriei, la FEARLESS - ediția specială a HER SPACE FESTIVAL ROMANIA. Descoperă mai multe despre agenda evenimentului, aici.

Mulțumim, Valentina!