Sindromul impostorului la femei: între perfecționism și autocenzură

La prima vedere, totul pare în regulă: o femeie inteligentă, pregătită, dedicată, care reușește într-un domeniu complex. Cu toate astea, în spatele succesului aparent se poate ascunde o voce interioară care șoptește: „Nu meriți asta. E doar noroc. Într-o zi o să-și dea seama toți că nu știi ce faci.” 

Acesta este sindromul impostorului, un fenomen psihologic extrem de prezent, mai ales în rândul femeilor. 

Când competența nu se simte ca fiind „reală”

Sindromul impostorului nu ține cont de CV sau de aplauze. Poate afecta antreprenoare, artiste, cercetătoare, mame, lideri de echipe sau freelanceri… Practic, orice femeie care se află într-o postură ce implică responsabilitate sau vizibilitate.

Astfel, în ciuda realizărilor, multe femei trăiesc cu senzația că „joacă un rol” și că, mai devreme sau mai târziu, vor fi „demascate”.

Asta nu înseamnă că nu sunt bune în ceea ce fac. Dimpotrivă. Studiile arată că sindromul impostorului apare frecvent în rândul femeilor performante, dedicate, perfecționiste. Tocmai acelea care muncesc mai mult decât e nevoie pentru a demonstra că sunt „suficient de bune”.

 

Ce este, de fapt, sindromul impostorului?

Conceptul a fost introdus pentru prima dată în 1978 de către Pauline Clance și Suzanne Imes, ambele psiholog, în cadrul unui studiu despre femei de succes care, în ciuda realizărilor evidente, simțeau că nu merită recunoașterea și trăiau cu teama că vor fi „descoperite” ca fiind „fraude”.

Sindromul impostorului nu este o tulburare psihiatrică, ci o distorsiune cognitivă frecventă: tendința de a pune la îndoială propria valoare și de a atribui reușitele altor factori (noroc, conjuncturi, oameni din jur), nu competențelor personale.

 

Deși studiul inițial s-a concentrat pe femeile de succes, cercetările ulterioare au arătat că sindromul afectează oameni de toate genurile.

 

Sindromul impostorului apare mai des la femei. De ce?

În cultura noastră, femeile sunt educate adesea să fie „modeste”, „bine crescute”, „perfecționiste”. În paralel, ele sunt expuse constant la standarde duble și așteptări contradictorii: fii ambițioasă, dar nu prea vocală; fii puternică, dar și „feminină”; dacă ai succes, nu deranja.

Toate aceste tipuri de presiune duc la perfecționism cronic  (convingerea că orice mică greșeală invalidează competența generală) și autocenzură (refuzul de a vorbi, de a cere, de a propune, de teama de a fi considerată „nepotrivită” sau „nepregătită”).

Printre factorii care contribuie cel mai mult de apariția acestui sindrom se numără:

1. Educația și normele culturale: De mici, multe fete sunt învățate să caute aprobarea celor din jur, să fie „drăguțe”, să nu deranjeze, să nu greșească. În acest fel, apare presiunea de a fi perfecte;

2. Lipsa modelelor: În multe domenii, femeile nu au suficiente exemple vizibile care să le arate că este în regulă să greșești, să înveți, să crești;

3. Standardele duble: Comportamentele apreciate la bărbați (încredere, ambiție, autoritate) sunt deseori interpretate negativ când vin din partea femeilor. Astfel, femeile ajung să se autocenzureze.

 

Când sindromul impostorului devine blocaj

Sindromul impostorului nu se manifestă doar prin gânduri de îndoială, ci și prin comportamente concrete, blocante:

• Evitarea provocărilor;

• Suprasolicitarea, munca excesivă pentru a „compensa” presupusa lipsă de valoare;

• Amânarea deciziilor sau a deschiderii pentru noi oportunități;

• Lipsa de satisfacție personală, chiar și după realizări importante.

Toate acestea pot conduce în timp la anxietate, epuizare sau stagnare profesională.

 

Moduri de manifestare

Sindromul impostorului poate lua mai multe forme:

• perfecționism: „Dacă nu e impecabil, nu e valoros”;

• amânare: „Mai aștept până e perfect, altfel nu are sens”;

• evitarea: „Mai bine nu aplic, sigur sunt alții mai buni”;

• suprasolicitare: „Trebuie să muncesc dublu ca să merit ce am.”

Modalități prin care acest sindromul impostorului poate fi gestionat

Deși nu există o „pastilă magică” pentru sindromul impostorului, din fericire, acesta poate fi gestionat și diminuat:

Recunoaște și numește fenomenul

Primul pas este să înțelegi că nu ești singura care simte asta. Sindromul impostorului nu e o slăbiciune personală, ci un mecanism interior influențat de factori sociali, culturali și psihologici.

Înlocuiește autocritica cu autocompasiunea

Când îți vine să te judeci, întreabă-te: „Aș spune asta celei mai bune prietene?” Dacă nu, reformulează. Autocompasiunea nu înseamnă „scuze”, ci înseamnă să-ți dai voie să fii om.

Notează-ți reușitele

Ține un jurnal cu lucrurile pe care le-ai făcut bine. Include aprecieri primite, situații dificile în care te-ai descurcat, decizii curajoase. Acest „dosar de încredere” e aliatul tău în momentele de îndoială.

Cere feedback sincer, nu doar confirmare

Oglinda obiectivă a celor din jur te poate ajuta să-ți calibrezi percepția. Cere feedback de la oameni de încredere și ascultă cu mintea deschisă, nu cu frica impostorului.

Conectează-te cu alte femei

Vorbește despre aceste trăiri în cercuri sigure. Comunități ca Her Space Festival Romania sunt spații excelente pentru a găsi sprijin, validare și inspirație.

 

Ține minte: nu trebuie să fii „perfectă”, ci autentică!

Sindromul impostorului nu dispare peste noapte, dar se poate diminua și se poate transforma în ceva constructiv. Prin dialog, educație emoțională și sprijinul celor din jur, putem construi o cultură în care femeile să-și ocupe locul cu încredere, nu cu frică.

La Her Space Festival Romania, alegem să vorbim deschis despre acest subiect tocmai pentru că știm: în fiecare femeie care se simte impostor se află, de fapt, o voce puternică ce merită să fie auzită.